Care sunt cauzele apariției bolilor?

Care sunt cauzele apariției bolilor?

CELE ŞASE “SCHIMBĂRI CLIMATICE” CARE INFLUENȚEAZĂ STAREA TA DE SĂNĂTATE:

 

  •  Vântul
  •  Frigul
  •  Umezeala
  •  Focul
  •  Cãldura verii
  •  Uscãciunea

 

ALTE CAUZE ALE APARIŢIEI BOLILOR:

 

  •  Constituţie slabã
  •  Suprasolicitare
  •  Activitate sexualã excesivã
  •  Probleme de nutriţie
  •  Traume fizice
  •  Paraziţi şi otrãvuri
  •  Tratament incorect
  •  Fapte neconforme cu morala

 

CELE CINCI SENTIMENTE:

 

  •  Bucuria
  •  Furia
  •  Tristeţea sau suferinţa sufleteascã
  •  Ingrijorarea
  •  Teama şi spaima

 

“Furia afecteazã ficatul,

Bucuria duce la îmbolnãvirea inimii,

Ingrijorarea slãbeşte splina,

Teama şi spaima aduc prejudicii grave rinichilor,

Tristeţea sau suferinţa sufleteascã îmbolnãvesc plãmânii.”

 

“Mânia (furia) determinã mişcarea energiei cãtre partea superioarã a corpului,

Bucuria încetineşte circulaţia energeticã,

Suferinţa sufleteascã şi tristeţea consumã energia,

Teama şi spaima o tulburã, iar

Ingrijorarea duce la stagnarea ei.”

 

BUCURIA

 

Bucuria excesivã afecteazã inima: se activeazã excesiv funcţia de deschidere a celulelor inimii şi se inhibã funcţia de închidere a celulelor inimii.

 

Bucuria încetineşte circulaţia energeticã.

 

Teama şi spaima (corespund elementului apã) controleazã bucuria (corespunde focului). In situaţia în care cineva a primit o veste foarte bunã (a reuşit la un examen, a câştigat o sumã mare de bani, ş.a.m.d.) se recomandã ca el sã fie speriat pentru a opri efectul bucuriei excesive. In caz contrar energia inimii va fugi cãtre exterior, ceea ce poate duce la lipsa de energie a inimii şi chiar la oprirea acesteia.

 

Simptomele care apar în situaţia unei bucurii excesive sunt:

 

  • – Palpitaţii
  • – Insomnie
  • – Gândire neclarã
  • – Manifestãri maniace (afectarea spiritului)
  • – Infarct

 

Medicina tradiţionalã chinezã prezintã cele şapte sentimente: bucuria, furia, tristeţea, suferinţa sufleteascã, îngrijorarea, teama şi spaima, specificând faptul cã excesul acestora duce la apariţia bolilor. Aceste şapte sentimente, care sunt rãspunsuri normale ale organismului la diverşi stimuli (interni sau externi) nu provoacã o stare de boalã decât atunci când sunt duse la extrem.

 

Atunci când stimularea emoţionalã este repetatã, bruscã sau exacerbatã, pragul de adaptabilitate al organismului este depãşit, fiind afectate funcţiile sale fiziologice. In aceastã situaţie neplãcutã vor fi afectate sângele şi energia organelor interne, ceea ce va duce la apariţia bolii.

 

FURIA

 

Furia afecteazã ficatul şi provoacã ascensionarea energiei.

 

Tristeţea şi durerea sufleteascã (ce corespund elementului metal) controleazã furia (este asociatã elementului lemn).

 

Simptomele asociate sunt:

 

  • – Dureri de cap
  • – Ameţeli
  • – Creşterea tensiunii
  • – Atac vascular cerebral
  • – Irascibilitate
  • – Eructaţii
  • – Suspine
  • – Menstruaţie neregulatã

 

Energia ficatului (lemn) atacã splina şi stomacul (pãmânt). Este situaţia în care energia elementului lemn este prea puternicã şi afecteazã elementul pãmânt, pe care în mod normal îl controleazã. Drept urmare vor interveni urmãtoarele manifestãri:

 

– Insuficienţã energeticã a splinei

– Energia stomacului urcã în loc sã coboare

– Sângerãri:

 

  1. a) la nivelul nasului (cauzate de ascensionarea energiei stomacului)
  2. b) în alte porţiuni ale corpului (din cauza slãbirii splinei: nu mai poate sã îşi exercite funcţia de menţinere a sângelui în interiorul vaselor)

 

O altã situaţie ce poate apãrea din cauza furiei este situaţia în care elementul controlat (lemn) se întoarce împotriva elementului care îl controleazã (metal) Lemnul corespunde ficatului iar metalul este ataşat plãmânilor. Este vorba de situaţia în care ficatul se întoarce împotriva plãmânilor, ceea ce genereazã astm.

 

Din punct de vedere al organelor “pereche”, ficatul este organul Yin, care deţine energie, iar vezica biliarã este organul Yang, ce transportã energia. Excesul de energie la nivelul ficatului va afecta vezica biliarã, ducând la incapacitatea de a lua decizii, ce este guvernatã de vezica biliarã.

 

TRISTEŢEA ŞI SUFERINŢA SUFLETEASCĂ

 

Tristeţea sau suferinţa sufleteascã afecteazã plãmânii, ce corespund elementului metal.

 

Aceste douã sentimente slãbesc energia corpului şi o dizolvã.

 

Sentimentul care controleazã tristeţea sau suferinţa sufleteascã este bucuria (focul controleazã metalul).

 

Simptomele cauzate de tristeţe sau suferinţa sufleteascã sunt:

 

– Senzaţia cã spaţiul de la nivelul pieptului este prea mic

– Astm

– Plâns excesiv

– Rãceli frecvente (slãbirea energiei de apãrare)

– Probleme ale pielii

 

Scãderea energiei pectorale afecteazã şi inima: uneori apar probleme circulatorii.

 

ÎNGRIJORAREA

 

Ingrijorarea (gândurile excesive) afecteazã splina, ce corespunde elementului pãmânt.

 

Ingrijorarea produce stagnarea energiei.

 

Sentimentul care controleazã îngrijorarea este furia (lemnul controleazã pãmântul).

 

Simptomele asociate sunt:

 

– Palpitaţii

– Insuficienţã energeticã a splinei

– Insuficienţã sanguinã

 

TEAMA ŞI SPAIMA

 

Teama şi spaima afecteazã rinichii, care corespund elementului apã.

 

Atunci când un om este speriat sau îi este teamã energia sa va coborî. Traiul în teroare este cel care slãbeşte cu precãdere rinichii. Vezica urinarã este de asemenea afectatã de aceste douã sentimente. Deseori, vezica urinarã nu mai este bine controlatã.

 

Pãmântul (splina) controleazã apa (rinichii): îngrijorarea este cea care controleazã teama şi spaima.

 

Teama şi spaima afecteazã ficatul şi vezica biliarã (ficatul corespunde lemnului, iar rinichii apei: atunci când apa este afectatã, lemnul va fi şi el influenţat). Vor rezulta simptome precum:

 

  • – Depresie
  • – Lipsa capacitãţii de decizie
  • – Confuzie
  • – Lipsa curajului

 

Apa (rinichii) nu mai controleazã focul (inima); de aici rezultã situaţia în care focul scapã de sub control:

 

– Anxietate

– Incapacitatea de a se odihni.

 

CELE SASE SCHIMBARI CLIMATICE

 

Medicina tradiţionalã chinezã descrie cele şase “schimbãri climatice”:

 

  • – Vântul
  • – Frigul
  • – Umezeala
  • – Focul
  • – Arşiţa verii
  • – Uscãciunea

 

In mod obişnuit, aceste “schimbãri climatice”, cunoscute şi sub denumirea de “cele şase tipuri de energii”, nu provoacã modificãri patologice în organism. Acţiunea lor poate determina apariţia bolii numai atunci când schimbãrile climatice sunt bruşte sau extreme, sau dacã rezistenţa organismului este scãzutã.

 

Atunci când sunt privite ca factori ce stau la baza apariţiei bolilor, aceste schimbãri climatice sunt denumite “cele şase energii perverse”.

 

In momentul în care produc îmbolnãvirea, “cele şase energii” invadeazã corpul, din exterior spre interior, prin piele, nas sau gurã.

 

Afecţiunile provocate de aceşti factori sunt strâns legate de schimbãrile de vreme şi de mediul înconjurãtor. De aceea, ele mai sunt denumite şi “boli de sezon”.

 

VÂNTUL

 

Vântul este asociat cu ficatul, lemnul, primãvara, Yang-ul. El poate invada cu uşurinţã corpul atunci când acesta este transpirat sau în timpul somnului.

 

Vântul este asociat cu mişcarea şi cu activitatea şi poate aduce şi celelalte “energii perverse” în interiorul corpului, odatã cu el. Vântul este considerat cea mai importantã “energie perversã”, fiind denumit generic ca fiind “cauza celor o sutã de afecţiuni”.

 

Vântul disperseazã energia în sus şi în exterior

 

– Având caracter Yang, energia vântului tinde sã urce şi sã se extindã.

– Afecţiunile cauzate de vânt se manifestã iniţial la nivelul pãrţii superioare a corpului: cap, organe de simţ şi piele.

 

Manifestãrile clinice sunt: dureri de cap, obstrucţie nazalã, dureri şi usturimi în gât, umflarea feţei, transpiraţii şi sensibilitate la vânt.

 

Apariţie rapidã şi schimbãri rapide

 

– Declanşeazã afecţiuni acute, cu evoluţie rapidã, precum febra, bolile infecţioase.

 

In naturã vântul bate în rafale şi acţiunea sa este caracterizatã de schimbãri rapide. Drept urmare, tulburãrile provocate de vântul patogen sunt însoţite de simptome “migratoare”, modificãri bruşte de stare şi instalarea violentã a afecţiunii. Astfel, durerile articulare ce apar se mutã, “migreazã” în corp.

 

Un alt exemplu îl constituie urticaria produsã de acţiunea vântului, afecţiune ce dã mâncãrimi ale pielii şi pustule care apar şi dispar pe suprafaţa corpului.

 

Creazã mişcãri anormale şi bruşte

 

– Spasme, convulsii, ticuri

 

Posibile afecţiuni

 

– Atac vascular cerebral

– Ceafã înţepenitã cu rãcealã

 

Vântul este cel mai des întâlnit primãvara

Cel mai adesea vântul care apare primãvara are o putere foarte mare, el penetrând cu uşurinţã în interiorul corpului.

 

FRIGUL

 

Frigul, deşi caracteristic iernii, poate apãrea şi în alte anotimpuri.

 

Existã mulţi factori care permit frigului patogen sã invadeze corpul:

 

– îmbrãcãmintea prea subţire, neadecvatã temperaturii mediului ambiant,

– staţionarea în ploaie (umezealã),

– bãile în lacuri pe timp geros,

– menţinerea corpului transpirat pe timp friguros.

 

  1. a) Frigul este un factor patogen Yin şi drept urmare el va afecta Yang-ul (energia şi funcţiile) corpului. Frigul tulburã mecanismul homeotermiei şi apar simptome de boalã caracteristice: membre reci, scaune diareice conţinând resturi alimentare nedigerate, micţiuni frecvente şi cantitãţi mari de urinã, ş.a.m.d.

 

  1. b) Acţiunea frigului este însoţitã de contracţie şi stagnare, având drept consecinţe apariţia unor dezechilibre în mecanismul de închidere şi deschidere al porilor, contractarea spasmodicã a tendoanelor şi meridianelor, împiedicarea circulaţiei normale a energiei şi a sângelui. Drept simptome secundare pot fi menţionate: durerea, aversiunea faţã de frig, lipsa transpiraţiei, posibilitatea limitatã de mişcare a membrelor.

 

  1. c) Frigul afecteazã cu uşurinţã partea inferioarã a spatelui, genunchii, articulaţiile, stomacul, intestinele şi ficatul.

 

UMEZEALA

 

Umezeala reprezintã tipul de energie predominantã din timpul verii târzii – acel interval dintre vara propiu-zisã şi toamnã – anotimp care în China este caracterizat de ploi abundente şi de cãldurã. In aceastã perioadã, umezeala patogenã invadeazã cu uşurinţã corpul, din cauza staţionãrii prelungite în ploaie sau în zone ceţoase, din cauza purtãrii unor haine ce nu permit absorbţia transpiraţiei abundente.

 

a) Umezeala este caracterizeazã prin greutate şi turbiditate crescutã a unor secreţii şi excreţii.

 

Pacienţii se plâng adesea de dureri de cap cu senzaţia de apãsare în cap şi – uneori – în tot corpul; în unele cazuri apare inflamaţia dureroasã a încheieturilor.

Pe piele pot fi întâlnite leziuni supuroase sau eczeme zemuinde.

Urina este tulbure, apar scaune ce conţin mucus sau chiar sânge, leucoree purulentã şi cu miros înţepãtor.

 

b) Umezeala se caracterizeazã prin vâscozitate şi stagnare.

 

Pacienţii au de obicei limba foarte încãrcatã, scaunele foarte consistente şi greu de evacuat, micţiunea este dificilã.

Afecţiunile care apar tind sã se prelungeascã şi sunt rebele la tratament.

 

c) Umezeala afecteazã Yang-ul şi împiedicã circulaţia energiei.

 

Manifestãrile clinice includ senzaţia de greutate în piept, distensie abdominalã, micţiune dificilã şi cantitate scãzutã de urinã, evacuarea dificilã a scaunelor ce conţin mucus.

Splina preferã uscãciunea şi se teme de umezealã. Din acest motiv, umezeala va afecta funcţionarea splinei, provocând senzaţia de apãsare în epigastru şi în abdomen, constipaţie, edeme. Toate acestea sunt consecinţe ale afectãrii funcţiilor de transport şi transformare a fluidelor în corp (asigurate de splinã).

 

FOCUL

 

Adesea, vara existã un exces de Yang (cãldurã, luminã) şi drept urmare apare “focul”. El poate fi însã întâlnit şi în alte anotimpuri.

Cãldura, arşiţa şi focul sunt manifestãri de intensitate diferitã ale Yang-ului:

– Cãldura este cea mai blândã

– Arşiţa este o manifestare a Yang-ului ceva mai intensã decât cea a cãldurii

– Focul este forma cea mai severã a Yang-ului.

 

Focul este un factor patogen de naturã Yang.

 

– Acţiunea focului este caracterizatã de ardere şi deplasare spre partea superioarã.

Simptomele ce ţin de deplasarea focului spre partea superioarã a corpului:

– febrã, agitaţie, sete, transpiraţie, ulceraţii ale mucoasei bucale, dureri ale gingiilor, dureri de cap, ochi congestionaţi;

– dacã focul patogen atinge mintea apar: insomnii, delir, comã.

 

Focul (Yang) consumã fluidele (Yin) corpului: atunci când focul arde poate provoca ieşirea forţatã a fluidelor cãtre exterior, provocând o deshidratare gravã.

Simptomele ce ţin de consumarea fluidelor corpului:

– dorinţa de a consuma multe lichide, buzele şi gâtul se usucã, intervine constipaţia, urina este în cantitate foarte redusã şi foarte concentratã.

 

Focul care invadeazã corpul stârneşte vântul şi provoacã perturbaţii ale funcţiilor sanguine.

 

  1. Excesul de foc afecteazã meridianul ficatului şi tendoanele, stârnind vântul în ficat.

Simptomele “arşiţei care stârneşte vântul”:

– febrã mare, comã, convulsii, rigidizarea gâtului, privire fixã.

 

  1. Afectarea sângelui de cãtre foc duce la creşterea vitezei de circulaţie a sângelui, iar pulsul devine foarte ridicat. In formele severe sângele este scos din vase, ducând la:

– epistaxis, hematurie, sângerãri uterine, menoragie.

Focul patogen ce stagneazã poate descompune carnea şi sângele, ceea ce duce la:

– furuncule, ulceraţii, abcese.

 

CĂLDURA VERII – ARŞIŢA VERII

 

Arşiţa sau cãldura excesivã este forma predominantã de energie din timpul verii şi, spre deosebire de ceilalţi factori patogeni, ea nu este întâlnitã decât pe durata acestui anotimp.

Bolile pe care le provoacã sunt induse de temperaturi înalte şi apar în urma expunerii excesive la soare sau staţionarea pentru mai mult timp în locuri supraîncãlzite şi cu ventilaţie proastã.

 

Cãldura verii este un factor patogen de naturã Yang. Simptomele sunt:

– febra ridicatã, sete, transpiraţii excesive, agitaţie, puls crescut.

 

Cãldura verii este caracterizatã de acţiune la nivelul zonelor superficiale, dispersie şi consumarea lichidelor corpului.

De obicei, afecteazã capul şi ochii, provocând ameţeli şi tulburãri de vedere.

Cãldura verii poate de asemenea sã blocheze funcţia de închidere a porilor, menţinându-i deschişi. In acest mod vor apare pierderi mari de fluide prin transpiraţie excesivã. Va apare:

– setea, limba şi gura devin uscate, urina este foarte concentratã, stare de epuizare.

 

Vara este adesea foarte umedã şi, de aceea, cãldura patogenã este combinatã cu umezeala patogenã.

Simptome: greutate în cap, senzaţia de sufocare, anorexie, epuizare, febrã şi agitaţie.

 

USCĂCIUNEA

 

Toamna este de obicei foarte uscatã în China. De aceea, uscãciunea a fost asociatã în medicina tradiţionalã chinezã cu acest anotimp.

 

Uscãciunea consumã lichidele din corp, ducând la:

– uscarea nasului, a gurii şi a gâtului

– apariţia de crãpãturi ale pielii

– pierderea strãlucirii pãrului

– constipaţie

– reducerea cantitãţii de urinã.

 

Uscãciunea afecteazã adesea plãmânul. Acesta este organul deţinãtor de energie cel mai delicat. Funcţiile plãmânului sunt legate de împrãştierea fluidelor şi de umezire. Afectarea plãmânului va duce la obstrucţia funcţiei de dispersie a fluidelor. Uneori va apare o tuse seacã, însoţitã de secreţii ce poartã urme de sânge.

 

ALTE CAUZE ALE APARIŢIEI BOLILOR

 

– Constituţie slabã

– Suprasolicitare

– Activitate sexualã excesivã

– Probleme de nutriţie

– Traume fizice

– Paraziţi şi otrãvuri

– Tratament incorect

– Faptele neconforme cu morala

 

CONSTITUŢIE SLABĂ

 

Constituţia depinde de:

 

– Sãnãtatea pãrinţilor în general, şi în mod particular de starea lor în momentul concepţiei viitorului copil

– Sãnãtatea mamei pe durata sarcinii

 

Factori ce afecteazã constituţia viitorului copil:

 

– Concepţia în stare de ebrietate

– Mama este prea în vârstã în momentul concepţiei

– Consumul alcoolului, tutunului sau al drogurilor pe durata sarcinii

– Suportarea unui şoc pe durata sarcinii (afecteazã energia inimii fãtului)

 

Constituţia unei persoane este stabilitã în momentul concepţiei, dar ea poate fi modificatã şi pe durata sarcinii:

 

– In momentul concepţiei, unirea energiei “Cerului şi a Pãmântului” produce noua fiinţã,

– Energia ancestralã a pãrinţilor este transmisã fãtului,

– Constituţia se fixeazã în general în acest interval.

 

Totuşi, cei care au o constituţie slabã pot sã-şi modifice energia printr-un mod de viaţã echilibrat, prin evitarea stress-ului şi a exceselor (de muncã sau sexuale), odihnã corespunzãtoare, alimentaţie corectã, practica exerciţiilor de respiraţie, exersarea unor sisteme de tehnici de cultivare şi întãrire a interiorului (practica Qigong-ului şi a Taijiquan-ului).

 

Constituţia slabã este indicatã prin:

 

– Urechi mici

– Puls slab, leneş

– Limba foarte flascã, fãrã “spirit”

– Pertusis: indicã slãbiciunea dobânditã a plãmânilor

 

SUPRASOLICITAREA

 

In perioada modernã suprasolicitarea este una din cauzele comune ale apariţiei bolilor. Pentru a o contrabalansa este nevoie de schimbarea modului de viaţã, de odihnã şi de exerciţii energetice de întãrire a interiorului.

Atunci când muncim, noi consumãm energie; în momentul odihnei sau al exersãrii tehnicilor energetice, energia noastrã creşte.

 

In viaţa de zi cu zi noi consumãm energie. Esenţa corporalã constituie însã baza materialã a vitalitãţii noastre pe termen lung.

 

Energia folositã zilnic poate fi recuperatã rapid prin odihnã, alimentaţie şi tehnici energetice.

Dacã suprasolicitarea este menţinutã un timp foarte îndelungat (de ordinul anilor), energia nu mai poate fi recuperatã suficient de rapid de cãtre splinã (prin procesul de digestie). In acest caz, corpul persoanelor respective va începe sã se bazeze pe esenţa corporalã. In acest mod vor fi afectate fluidele corpului şi va interveni o insuficienţã a Yin-ului corpului. Remedierea aceastei situaţii necesitã un timp îndelungat.

 

  1. a) Suprasolicitare mentalã

 

Este foarte des întâlnitã în societãţile dezvoltate: orele lungi de stress şi de suprasolicitare mentalã sunt asociate şi cu dezordinea alimentaţiei. Aceste lucruri afecteazã stomacul, splina şi rinichii. Alimentaţia neregulatã (sau mesele consumate seara târziu) pot cauza deficienţa energiei stomacului sau a fluidelor stomacului.

 

  1. b) Suprasolicitare fizicã

 

Afecteazã în principal energia splinei (splina dominã cele patru membre). Munca fizicã solicitã de asemenea un aport sanguin la nivelul tendoanelor/musculaturii ce va fi asigurat de cãtre ficat. De aceea, suprasolicitarea fizicã poate duce în timp şi la afectarea sângelui ficatului.

Folosirea excesivã a unei pãrţi a corpului (mişcãrile de repetiţie) pot cauza stagnarea energiei în acea parte.

Ridicarea excesivã de greutãţi poate slãbi rinichii şi spatele.

Statul excesiv în picioare slãbeşte de asemenea rinichii.

 

In scrierile clasice se menţioneazã “cele cinci suprasolicitãri”:

 

– Folosirea excesivã a ochilor afecteazã sângele (inima);

 

– Menţinerea excesivã a poziţiei culcat va slãbi energia (plãmânii);

 

– Şederea îndelungatã va afecta musculatura (splina);

 

– Statul excesiv în picioare slãbeşte oasele (rinichii);

 

– Exerciţiile fizice în exces vor afecta tendoanele (ficatul).

 

  1. c) Exerciţiile fizice excesive

 

Acestea duc la slãbirea energiei, afectând şi sângele ficatului.

Ele sunt foarte nocive mai ales pentru fete pe durata pubertãţii, deoarece ulterior vor genera probleme menstruale.

 

Anumite tipuri de exerciţii pot cauza stagnarea energiei în unele porţiuni ale corpului:

 

Ex: Ridicarea greutãţilor – cauzeazã stagnarea energiei la nivelul pãrţii inferioare a spatelui

Ex: Alergarea – duce la stagnarea energiei la nivelul genunchilor

Ex: Tenisul – provoacã stagnarea energiei la nivelul coatelor

 

d) Lipsa exerciţiilor

 

Exerciţiile fizice executate periodic, într-o manierã naturalã, permit o bunã circulaţie energeticã.

Lipsa exerciţiilor fizice produce stagnarea energiei.

 

Principiul care trebuie respectat este cel al evitãrii excesului cât şi a insuficienţei.

 

Anumite exerciţii fizice (Qigong, Taijiquan) sunt apreciate atât pentru exersarea corpului cât şi pentru producerea energiei.

 

ACTIVITATE SEXUALĂ EXCESIVĂ

 

Activitatea sexualã excesivã slãbeşte esenţa rinichilor, în special la bãrbaţi.

Fluidele sexuale masculine sunt manifestarea esenţei rinichilor: de aceea pierderea acestor fluide duce la slãbirea temporarã a esenţei rinichilor.

Fluidele sexuale feminine ţin mai mult de Jingye (fluidele corpului mai dense, ce circulã prin interiorul corpului).

Fluidele sexuale sunt susţinute de cãtre esenţa dobânditã şi în mod normal ea nu slãbeşte. Dar dacã activitatea sexualã este excesivã, corpul nu va avea timp pentru a reface esenţa dobânditã.

 

Simptomele excesului în viaţa sexualã sunt:

 

– Obosealã evidentã

– Apariţia ocazionalã a ameţelilor

– Vedere neclarã

– Dureri ale spatelui, în zona inferioarã a acestuia

– Slãbiciunea genunchilor

– Urinare frecventã

 

Din punct de vedere al anotimpurilor se considerã cã viaţa sexualã poate fi un pic mai intensã pe durata primãverii şi ar trebui sã fie ceva mai reţinutã pe durata iernii.

Pe durata tratamentului problemelor sexuale se recomandã reducerea vieţii sexuale.

 

Esenţa rinichilor slãbeşte

 

a) la bãrbaţi: din cauza excesului vieţii sexuale

 

b) la femei: din cauza naşterilor repetate.

 

Lipsa vieţii sexuale poate fi una din cauzele apariţiei bolilor.

Dorinţa sexualã este o mãsurã a energiei (Yang-ului) rinichilor.

 

Insuficienţa energiei (Yang-ului) rinichilor duce la lipsa libido-ului.

 

Insuficienţa esenţei (Yin-ului) rinichilor provoacã interes excesiv faţã de viaţa sexualã, însoţit de lipsa capacitãţii de finalizare, vise erotice (în special la femei) şi emisie seminalã nocturnã (la bãrbaţi).

 

Alte cauze ale unei vieţi sexuale neîmplinite: lipsa armoniei în cuplu, probleme sufleteşti, lipsa fericirii, stress-ul.

 

PROBLEME DE NUTRIŢIE

 

Alimentaţia incorectã este una din principalele cauze ale apariţiei bolilor.

 

a) Supraalimentaţia şi malnutriţia

 

Cantitatea de hranã consumatã trebuie sã fie adaptatã nevoilor organismului. Dacã aportul de hranã este fie exagerat, fie insuficient, el poate cauza îmbolnãvirea.

 

Consumul exagerat de alimente – când este depãşit necesarul de elemente nutritive vor fi afectate splina şi stomacul, se va acumula flegma şi vor stagna elementele nutritive în interiorul corpului. Vor apãrea urmãtoarele simptome: eructaţii însoţite de regurgitãri, dureri în epigastru şi în tot abdomenul, diaree, vãrsãturi.

 

Subalimentarea – duce la imposibilitatea creãrii bazei necesare pentru producerea sângelui şi a energiei. Dupã un timp se ajunge la diminuarea energiei de apãrare.

 

Incercarea de a slãbi prin “înfometare” duce la slãbirea energiei splinei. Din cauza faptului cã splina nu mai are o funcţionare foarte bunã, ea nu va mai putea sã-şi exercite cu succes funcţiile de transport şi de transformare a fluidelor, ceea ce va provoca stagnarea acestora şi creşterea în greutate.

 

b) Consumul preferenţial al unui singur tip de alimente

 

Necesitãţile organismului pot fi satisfãcute doar atunci când acesta primeşte o alimentaţie echilibratã. Consumul unui singur tip de alimente poate duce la malnutriţie sau la alte boli.

 

De exemplu, populaţiile care se hrãnesc în exclusivitate cu orez decorticat prezintã o frecvenţã ridicatã a bolii beri-beri.

Locuitorii teritoriilor unde apa nu are iod în cantitate corespunzãtoare suferã de tulburãri ale glandei tiroide.

Excesul de vegetale crude, de salate sau de fructe slãbeşte energia splinei, ele fiind contraindicate persoanelor ce au o slãbiciune a acesteia.

 

Când în alimentaţie predominã hrana rece va fi slãbitã energia splinei putându-se dezvolta rãceala şi umezeala interioarã. Simptomele caracteristice acestei situaţii sunt: dureri abdominale şi diaree.

 

Alimentele extrem de fierbinţi vor duce la eliberarea cãtre exterior a energiei vitale, afectând energia şi sângele corpului.

 

Cãldura excesivã, în special cea provenitã din fumat şi din consumul bãuturilor alcoolice, va consuma Yin-ul (fluidele) corpului, provocând uneori chiar şi stagnarea sângelui. De asemenea, consumul exagerat de dulciuri sau fãinoase, grãsimi, produce cãldurã umedã în corp, cauzând stagnarea energiei şi a sângelui.

Simptome: senzaţia de greutate în piept, ameţeli, hemoroizi sângerânzi, furuncule.

 

Dacã mâncarea este limitatã doar la câteva feluri, energia internã va avea de suferit.

 

Gustul picant este absorbit de cãtre plãmâni. Energia din mâncarea condimentatã este uşor absorbitã prin canalul plãmânului.

Dacã mâncarea este condimentatã într-o manierã moderatã atunci fiziologia aparatului respirator va fi îmbunãtãţitã.

Excesul de condimente va afecta însã energia plãmânilor.

 

Gustul amar este legat de inimã, de sânge şi de fluidele corpului (Jingye). Excesul de alimente amare va creşte focul de la nivelul inimii, conducând la consumul fluidelor.

 

Gustul sãrat influenţeazã rinichii şi oasele. Persoanele ce au probleme cu oasele sau cu rinichii nu vor avea voie sã consume decât alimente ce sunt uşor sãrate.

 

Gustul acru guverneazã ficatul şi tendoanele. Excesul alimentelor acre va afecta ficatul, provocând rigidizarea tendoanelor şi a articulaţiilor.

 

Gustul dulce corespunde splinei şi musculaturii. Persoanele ce suferã de afecţiuni ale stomacului şi ale splinei vor consuma cât mai puţine dulciuri.

 

c) Consumul de mâncare alteratã, toxicã sau în condiţii neigienice

 

Aceste situaţii vor duce la afectarea splinei şi a stomacului. Semne clinice: greţuri, vãrsãturi, diaree, dureri în epigastru şi abdomen.

 

TRAUME FIZICE

 

Traumele fizice cauzeazã stagnarea sângelui şi a energiei.

 

Traumele uşoare duc la stagnarea energiei, în timp ce traumele grave produc stagnarea sângelui.

 

In general, în cazul traumelor se observã afectarea regiunilor musculare însoţitã de dureri, sângerãri, lezarea tendoanelor şi în unele cazuri grave chiar şi a organelor interne, fracturarea oaselor, dislocarea articulaţiilor, ş.a.m.d.

Un pericol foarte mare îl constituie invadarea corpului, prin porţiunile rãnite, a energiilor patogene, ceea ce în unele cazuri poate duce chiar la comã sau convulsii.

 

PARAZIŢI ŞI OTRĂVURI

 

Infestarea cu paraziţi este foarte des întâlnitã la copii.

Factorii care contribuie la infestare: hranã insuficientã, consumul excesiv de grãsimi şi de dulciuri, ce conduc la creşterea umezelii (ce este mediul perfect pentru paraziţi sau pentru ciuperci).

 

TRATAMENTUL INCORECT

 

Tratamentul incorect poate duce la agravarea unei afecţiuni.

De exemplu: folosirea unei proceduri ce tonificã Yang-ul (energia) în situaţia în care ar trebui de fapt sã întãreascã Yin-ul.

Un alt exemplu îl constituie (întãrirea Yin-ului) creşterea umezelii atunci când în organism existã retenţie de apã.

 

FAPTELE NECONFORME CU MORALA (conform teoriei din Qigong)

 

Qigong-ul pune un foarte mare accent pe moralã. Se spune mereu:

 

“Pune morala pe primul loc”

 

sau:

 

“Morala ridicatã, nivel avansat în practicã”.

 

Morala nu are însã legãturã numai cu nivelul practicantului de tehnici energetice, ci şi cu sãnãtatea noastrã. Atunci când noi punem accentul pe moralã, când facem fapte bune, când acceptãm numai gânduri pozitive, când rostim numai adevãrul, intrãm în rezonanţã cu un câmp pozitiv foarte puternic aflat în Univers.

Aceastã rezonanţã apare la nivelul câmpului conştiinţei noastre (Yin), dar se va regãsi şi la nivelul componentelor materiale (Yang), al corpului.

 

In cazul în care noi suntem obişnuiţi cu “minciuna necesarã”, spunând lucruri care nu sunt reale, dar a cãror rostire o considerãm necesarã celor cu care ne întâlnim, atunci când acceptãm gânduri urâte despre cei din jurul nostru, în momentele în care cu voia sau fãrã voia noastrã facem fapte rele, noi declanşãm un mecanism ce duce la umplerea câmpului nostru (al conştiinţei dar şi al corpului) cu semnale care ne vor perturba normalitatea. In timp vor apãrea tensiuni la nivelul conştiinţei, vor fi afectate diferite pãrţi ale corpului ce au legãturã cu locurile în care se aflã semnalele de nemulţumire ale celor pe care i-am afectat.

 

O persoanã moralã este o persoanã sincerã, fericitã, sãnãtoasã. In interiorul sãu nu existã tensiuni, nu existã blocaje. Atunci când ne putem deschide faţã de toate persoanele cu care ne întâlnim, atunci când nouã, dar şi lor, le va fãcea plãcere sã ne întâlnim, momentul întâlnirii va duce la crearea unui câmp nou (obţinut din rezonanţa câmpurilor individuale). Acest nou câmp va avea mai multã putere decât câmpurile individuale şi va influenţa pozitiv persoanele ce fac parte din el.

 

Medicina tradiţionalã chinezã foloseşte mecanismul descris de teoria Yin – Yang:

 

“In mijlocul Yin-ului apare Yang-ul,

Yang-ul este cel care activeazã Yin-ul.”

 

Câmpul are caracter Yin. Noul câmp obţinut prin rezonanţa a douã sau mai multe câmpuri, ce au aceleaşi caracteristici (aceeaşi parametri), va produce în timp modificãri la nivelul Yang-ului, al structurii materiale.

 

Persoanele cu o moralã avansatã vor intra cu uşurinţã în rezonanţã cu alte persoane ce pun accentul pe moralã, pe când cei care nu sunt atât de dispuşi sã-şi asume realitatea, ci doresc sã o transforme prin minciunã, prin fapte negative, vor intra mai uşor în rezonanţã cu partea “mai puţin pozitivã” a Universului. In acest câmp, “nu tocmai bun”, se gãsesc semnale ce nu permit relaxarea, intrarea într-o stare de linişte sufleteascã, de echilibru. Ceea ce se va afla în câmpul acestor din urmã persoane va fi mai degrabã stress-ul decât împãcarea, boala şi nu sãnãtatea, supãrarea şi nu fericirea.

 

Inţelegerea şi asumarea acestor lucruri este foarte importantã.

 

Aceste rânduri au fost preluate din cartea Maestrului Cezar Culda; “Medicina Tradiţionalã Chinezã şi Qigong-ul Terapeutic”